Preşedinţia franceză a răspuns cu ironie la acuzaţiile apărute pe reţelele sociale conform cărora 500 de persoane ar fi fost plătite pentru a-l aclama pe Emmanuel Macron la parada de 14 iulie, relatează Le Figaro, de la care transmitem cele ce urmează.
Un utilizator, Jacques Renardière, a publicat un anunţ fals potrivit căruia „14 iulie 2025, 500 de figuranţi au fost recrutaţi de societatea AusseCourtPublic Prod pentru a-l încuraja pe Macron, pentru o plată de 98 de euro. Contactaţi-ne pe figuration14juillet@gmail.com”. Postarea, însoţită de imagini în care Macron strânge mâini şi face selfie-uri cu spectatorii, a strâns peste 6.000 de aprecieri şi a fost redistribuită de peste 4.000 de ori.
În faţa răspândirii rapide a zvonului, Élysee a reacţionat redistribuind mesajul cu o ştampilă roşie „Fals” şi cu comentariul: „Cu cât e mai mare, cu atât trece mai uşor”. Replica a adunat 3.000 de aprecieri.
Reacţiile online nu s-au lăsat aşteptate. „Nu erau 500 de figuranţi, ci ultimii 500 de membri ai Renaissance, nu are NICIO LEGĂTURĂ”, a scris ironic un internaut. Altul a comentat: „Nu e grav să apelezi la figuranţi. E chiar normal când ai 15%”.
Nu este prima oară când Palatul Élysee dezminte astfel de informaţii. În martie, după ce site-ul Blast a susţinut că Macron intenţiona să cumpere un Aston Martin de 200.000 de euro, preşedinţia a denunţat „o minciună sfruntată”. În mai, după ce pe reţelele sociale a circulat fotografia lui Macron într-un tren spre Kiev, însoţită de legenda că ar ascunde cocaină, administraţia prezidenţială a replicat: „Când unitatea europeană deranjează, dezinformarea ajunge până la a face să pară că o simplă batistă este drog”.
Departamentul de comunicare al Élysee a explicat pentru Le Figaro că această strategie de reacţii rapide şi sarcastice urmăreşte să limiteze impactul informaţiilor false: „Într-o perioadă de recrudescenţă a informaţiilor false, numai prin dezminţirea imediată a acestora şi prin eliminarea lor din faşă se poate evita concretizarea potenţialului lor viral”.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.08.2025, 17:23)
Macron era si asa un mare mincinos, dar culmea perfectiunii in tehnica minciunii a invatat o abia de la Zelea de cand spala bani impreuna
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.08.2025, 18:26)
nu stiu de macraon, dar cu siguranta georgistii il intreceti pe pinocchio